Activitatea de audit cuprinde mai multe noțiuni de bază ce necesită a fi explicate pentru a înțelege mai bine rolul acesteia și care sunt componentele principale a acesteia.
Mai jos veți găsi explicarea noțiunilor de bază cu privire la activitatea de audit:
Activitate de audit – activitate de întreprinzător care constă în prestarea de servicii profesionale, efectuate pe bază de contract, pentru exprimarea opiniei asupra veridicității rapoartelor financiare în conformitate cu prezenta lege și cu legislația în domeniu;
Audit – examinare independentă a rapoartelor financiare anuale, a rapoartelor financiare anuale consolidate și a altor informații, aferente acestora, ale entității auditate pentru exprimarea unei opinii profesioniste a auditorului asupra corespunderii lor, sub toate aspectele semnificative, cerințelor stabilite față de aceste rapoarte;
Auditor – persoană fizică care deține certificat de calificare al auditorului;
Asociație a auditorilor – formațiune benevolă, de sine stătătoare, autogestionară, constituita prin libera manifestare a voinței auditorilor, societăților de audit și auditorilor întreprinzători individuali, asociați pe baza comunității de interese profesionale în vederea exercitării în comun a drepturilor civile, economice și sociale, care nu are drept scop obținerea de profit;
Certificat de calificare al auditorului – document, eliberat în modul stabilit de prezenta lege, ce confirmă calificarea profesională de auditor;
Cod etic – codul etic al profesioniștilor contabili, emis de Consiliul pentru Standardele Internaționale de Audit și Asigurare;
Entitate auditată – entitate, inclusiv subdiviziunile ei, ale cărei rapoarte financiare anuale, rapoarte financiare anuale consolidate și/sau alte informații aferente acestora sunt supuse auditului;
Raportul auditorului – document cu putere juridică, elaborat în conformitate cu art.8;
Risc de audit – riscul exprimării de către auditor a unei opinii de audit necorespunzătoare în cazul în care rapoartele financiare conțin denaturări semnificative;
Solicitantul auditului – persoană fizică sau persoană juridică ce solicită efectuarea auditului;
Societate de audit, auditor întreprinzător individual – subiect al activității de întreprinzător, înregistrat în conformitate cu legislația civilă și cu legislația specială în domeniu, care deține licență pentru desfășurarea activității de audit;
Stagiar – persoană fizică angajată pentru stagiere în modul prevăzut la art.19, care nu este auditor, dar care participă la misiuni de audit sub conducerea unui auditor;
Standarde de audit – standardele internaționale de control al calității, de audit, pentru misiunile de examinare, certificare și servicii conexe, emise de Consiliul pentru Standardele Internaționale de Audit și Asigurare.